Tom Ellis – Seriale în care a mai jucat înainte de Lucifer

Inainte de a fi vedeta in serialul „Lucifer”, unul din cele mai populare seriale din 2019, Tom Ellis, caci despre el este vorba, a avut o cariera foarte frumoasa in domeniul serialelor.

Nu iti amintesti de toate rolurile sale? Iata cinci dintre ele, unde are un look diferit in fiecare dintre ele.

Doctor Who. Oare care actor britanic nu a jucat in „Doctor Who”? Reprezinta un lucru obligatoriu pentru o cariera de succes. Tom Ellis a aparut in ultimul episod din sezonul cu numarul 3. Aici are rolul lui Thomas Miligan, si daca moare in aceasta lume alternativa, atunci cand se restabileste ordinea, aflam de la Martha ca este bine mersi. In sezonul cu numarul 4, se pare chiar ca se va logodi cu aceasta.

Merlin. Da, la un moment dat, Tom Ellis a avut parul lung. Este perioada in care a jucat in serialul Merlin in rolul lui Cenred. Acesta a aparut in patru episoade din sezonul 3 si domnea peste regatul Essetir. Daca la inceput, a semnat un acord de pace cu Camelot, acest lucru a fost doar de scurta durata. A decis sa atace mai apoi Merlin alaturi de Arthur. S-a asociat mai apoi cu Morgause care pana la urma l-a tradat.

Once Upon A Time. Tom Ellis a mai avut si rolul lui Robin Wood intr-un episod din sezonul cu numarul 2 al serialului Disney, inainte de fi inlocuit de catre Sean Maguire din sezonul 3. Atunci, in 2013, Adam Horowitz, co-creatorul serialului a explicat de ce a avut loc aceasta schimbare, spunand ca Tom Ellis nu mai era disponibil, chiar daca era un actor adorat. Producatorii ii admira in continuare talentul, dar avand in vedere ca acestia au pregatit o intriga bazata pe el, nu au avut de ales si au mers mai departe.

The Heat. In acest serial britanic amuzant si ciudat, acesta are rolul unui politist in opt din cele 14 episoade difuzate. Este departe insa de personalitatea si look-ul lui Lucifer.

Miranda. Este un serial drag inimii sale. Si este si un rol cult al actorului. Timp de sase ani si de 4 sezoane, a avut rolul lui Gary Preston, un crush ultim pentru eroina, Miranda Hart. Este si ultimul sau rol inainte de a ajunge la Los Angeles si de a intra in pielea lui Lucifer.

Care ti se pare ca este cel mai potrivit pentru actor?

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *