alexandru petraş

Pentru anul 2009 am trei opţiuni clare.

• Intern - să lucrez într-un hypermarket ca şi angajat. Ştiu tot ce se întâmplă într-un astfel de magazin. Mi-ar place să deţin o funcţie de middle management. Aş face faţă într-o astfel de funcţie. Din păcate în toate magazinele există o doză de prostie care depăşeşte cu mult limitele de normalitate. Oricum … rămâne visul meu … să demostrez că ştiu meserie. Să le arăt că se poate.
• Extern - să rămân ca şi reprezentant al unui producător. Asta fac acum. Mă lupt cu hypermarketurile. Sunt şanse reale să avansez ierarhică. Mă bucur foarte mult că am susţinere totală din parte firmei.
• Exit - să mă retrag din FMCG. Ăsta era visul meu acum 6 luni. Când m-am înscris la masterat mi-am zis că în 2009 îmi voi căuta un job (chiar şi prost plătit ) în HR. Acum HR-ul este năucit de criză. Eu sunt bucuros că am un job.

O să fiu pragmatic în 2009 …  rămân pe varianta doi.

De ce spun unii de Crăciun “La mulţi ani!” ?

Nu am înţeles niciodată de ce în decembrie nu se mai porneşte niciun proiect important/interesant … toată lumea aşteaptă luna ianurie. “Hai Alex … vorbim la începtul anului … bine?” … ok! poate aşa suntem setaţi. În decembrie toată energia noastră ce concentrază pe cumpărături. E chiar obositor şi stresant să alergi prin hypermarketuri.

Am spus că nu mai dau cadouri de Crăciun … da pe 24 m-a trecut aşa o stare …. parcă eram Grinch care a furat Crăciunul şi care la sfârşit a fost cuprins de spiritul sărbătorilor. M-am întâlnit cu un coleg în faţa unui magazin(eu eram încarcat ca un adevărat moş): “Alex … da parcă spuneai că numai cumperi cadouri!?” şi eu tot rău , cum mă ştiţi: “Da … aşa am spus .. acum ce stai? deschide-mi naibi uşa!”… asta aşa … în spiritul sărbătorilor.

La slujba de Crăciun o babă se răstea în biserică la nişte copii: “Afară din bisericăăăă … dacă aveţi chef de vorbă!” … la naiba, în puii mei … parcă Isus  spunea “lăsaţi copii să vină la mine”… nu?

Am vorbit cu şefu acum 2 zile şi m-a rugat să-l deranjez după 5 ianurie. Prea tare! M-a sunat să-mi spună Crăciun fericit şi că mi-a băgat o mică premă pe card. Bucuria mea … mi-am luat patine din prima de porc. Întrebare: de ce îi spune la primă … primă de porc? Adică eu sunt porc? sau tre să-mi cumpăr un porc? nu-mi dau seama

Azi am fost la prima oră pe patinoar. Nu are legătură cu kilogramele în plus … ci mai degrabă cu starea de copil pe care mi-o creează patinoarul. Da să nu mai spuneţi la nimeni.

Am ajuns acasă … şi eram singur. Am avut azi sentimentul că sunt în “Home Alone” … sper doar să nu am parte de toată acţiunea din film că nu am chef. Pe mulţi îi deprimă când sunt singuri acasă. Eu sunt bucuros. Este linişte. Dorm mult. Beau ceai şi mă uit la filme. Ce poate să-şi doarească un om mai mult după un an de alergat?

Cred că mă întorc la hibernare … mai vorbim …

Am fost zilele trecute în Carrefour Armonia (al doilea magazin Carrefour din Brăila). Întreaga experienţă a fost una cât se poate de urâtă. Dar nu despre asta am să vă vorbesc. Am avut un dialog super inteligent cu cei din acel magazin …  din care amintesc:

• “În mod normal clienţii noştri primesc de la muncă 23 de bonuri. Aşa este legal.” - adică eu sunt anormal dacă am avut 40 de bonuri .. nu? Angajatul Carrefour încerca să-mi explice logic de ce eu nu puteam plăti cumpărăturile cu 40 de bonuri. Logica mea căuta un afiş care să spună asta clientului .. dar nu există … logic.
• “Clienţii noştri cunosc politica noastră internă” - zău? Asta este una din cele mai idioate replici.  De unde cunosc eu politica internă? Eu ştiam că politica internă e o chestiune prin care organizaţia se autoreglementează … nu? ce treabă am eu (ca şi client) să cunosc o politică internă sau alta?

Deci am obosit să tot răspund la întrebarea asta.

Pe 26 noiembrie s-a deschis Carrefour 02. În total se fac 10 hypermarketuri în Brăila! (2 Carrefour, 2 Billa, 2 Plus, 1 PIC, 1 Xxl, 1 Selgros, 1 Kaufland) …. şi  sunt în plan să se deschidă şi mai multe.

Şi pentru că eu lucrez cu magazinele astea lumea mă tot întreabă : “De ce sunt aşa de multe hypermarketuri?”,  “Aveţi aşa de mulţi bani?”. Sincer nu cred că e vorba de bani … nu cred că în Brăila se câştigă mai bine decât în alte oraşe. Unii ar crede că dacă sunt aşa de multe magazine înseamnă că lumea chiar şi cumpără. Ei bine lumea nu cumpără … mai degrabă se plimbă. Dacă vezi un magazin full asta nu înseamnă că şi merge bine. Trebuie să vezi cifrele … şi apoi mai vorbim.

Eu cred că altele sunt motivele care au dus la explozia asta de super-magazine:

• Terenul  este foarte ieftin în Brăila. În oraşele mari nu te mai apropi de terenuri bune.
• Munca la noi este mai ieftină. În Bucureşti un lucrător comercial s-ar putea să câştige dublu.
• Se speră la o creştere a consumului.
• Există o politică permisivă în acest oraş … şi lucrurile se întâmplă mai repede.
• Pe viitor o să fie imposibil să construieşti astfeli de coloşi în oraş sau aşa de aproape de oraş.
• O mare parte din cheltuielile de întreţinere sunt acoperite din taxele de raft … deci nu e aşa de scump.

Dacă  vei lucra în vânzări  o să fi  învăţat că cel mai important lucru pentru tine  este clientul. Şi pe bună dreptate. Clientul este cel care cumpără bunurile sau serviciile produse de firma ta.

Ţin minte că la începuturi primele lecţii pe care le învăţam despre vânzări au fost: “Clientul are întodeauna dreptate!”, “Politica companiei noastre este orientată sprea satisfacerea clientului!” sau “Clientul nostru, stăpânul nostru!”.

Şi nu ar fi fost nimic rău dacă “clientul” nu ar fi auzit toate astea.

Dar clientul ştie. Când merge la cumpărături de cele mai multe ori clientul este mojic, răutăcios, scandalangiu, idiot, neinformat şi atotcunoscător. Şi şti de ce? Ai ghicit … pentru că el este “stăpân”.

Pentru mine clientul este un partener (ca în business) … eu nu încerc în magazin să-l păcălesc, să-l fur, să-i vând ceva inutil doar de dragul banilor, să-l mint … dar el ştie mai bine ca mine şi îmi dă o lecţie. În fiecare zi, sute de clienţi îmi demostrează  cât de deştepti sunt ei şi cât de prost sunt eu.

Şi asta se întâmplă pentru că nişte neinspiraţi în ale vânzărilor au tot bătut moneda pe “Clientul nostru, stăpânul nostru!”. Şi cum eu nu am stăpâni … îţi dai seama că este mai greu.

Îmi aduc aminte cum acum câteva zile o doamnă flutura o pungă de alune în aer spunându-mi “Lasă măi că ştiu eu … şi ai face bine să-mi aduci două baxuri repejor … că de la mine îţi iei banii !!!”