Realitatea românească şi taxa auto

13 Decembrie 2008

Câtă tragedie este pe unii că s-a mărit taxa auto. Din punctul meu de vedere  se poate mări de 7 ori sau de 33 de ori. Îmi este indiferent.

Hai  să privim povestea asta la rece. Pe cine a deranjat mărire asta? Pe toţi românii? Nu cred!  I-a deranjat foarte mult   pe ăia care făceau speculă cu maşini aduse din străinătate. Statul le-a dat peste cap business-ul. Urât din partea lui. Deci mărirea asta nu este o tragedie naţională.

În încheiere îmi poate explica şi mie cineva două lucruri:

  • de ce  românul se revoltă  în stradă pentru că s-a mărit taxa auto de 3 ori?
  • de ce nu iese în stradă pentru că preţul la pâine sau orez s-a dublat în niciun an ?

Un nou business … de cartier

15 Iulie 2008

Întotdeauna am avut un soi de admiraţie  pentru băieţii  deştepţi care se descurcă, ăia care trăiesc din “import-export” sau din combinaţii … şi ca să numai lungesc exemplele  sunt cei care într-un fel sau altul trăiesc oleacă mai bine decât cei mulţi şi … care muncesc pe salariul garantat de stat.

Am descoperit  cum  se dezvoltă un nou business  de succes la mine în cartier:
“Închiriem scutere!
250.000 ora , la 5 ore bonus 30 de minute. telefon…”
Iniţial am crezut că e o glumă sau o încercare disperată a unuia care avea un scuter să facă un ban gramadă. Dar se pare că afacerea merge bine devreme ce la o intersecţie importantă se fac tranzacţii de zor. Este plin cartierul de scutere “cu ora”. Nu contează vârsta, sexul, dacă şti să conduci un scuter, dacă şti să conduci o bicicletă, dacă şti vreo regulă de circulaţie, dacă staţi 3 pe un scuter sau faceţi sex  în timp ce vă daţi … toată faza e să ai “loveaua” şi să ai grijă să nu zgârâi “motorul”. Super tare!
O singură întrebare am în încheiere: poliţia ce … păzeşte???