despre oameni şi companii
Deobicei oamenii îşi ascund frica (deşi ea exită) … şi eu fac la fel.
Dacă nu mi-ar fi frică … aş face 2 lucruri:
Întrebarea merge mai departe la cei care se cred “fricoşi”.
Gala Zece pentru România: Aurora Simionescu este omul anului în România.
Aurora Simionescu este o cercetătoare în vârstă de doar 24 de ani, care a descoperit în premieră mondială o fărâmă lipsă din univers. Cercetătoarea s-a născut în Brăila, unde a făcut şi liceul (la Murgoci pentru brăileni).
Ce treabă are un cercetător cu “omul anului în România”? Păi cam are … este pentru prima dată când cineva are curajul să pună pe primul loc un român care nu este politician, actor iubit sau vedetă de televiziune. Este un om care stă în laborator. Ce este important la acest “om al anului”? Îşi face treaba cu profesionalism şi pasiune. Este un model pentru toată generaţia mea. Fraţilor este născută în 1984!!!
Noi nu trebuie să descoperim o galaxie pentru a fi nişte români adevăraţi. Nu trebuie să fim cercetători pentru a fi nişte oameni importanţi. Trebuie doar să învăţăm cuvintele “vis”, “pasiune” şi “muncă”… atât. Hai că se poate!
“Cu acest articol particip la concursul organizat de eMAG cu ocazia lansarii in Romania a gamei de laptopuri HP Pavilion pe 30 octombrie 2008. Concursul este jurizat de Victor Kapra si de reprezentantii eMAG.”
În 1995 s-au întâmplat multe lucruri în lume. Acum 13 ani eu aveam … 11 ani şi eram în clasa a 5-a.
Profesoara mea de muzică semăna perfect cu soprana Mariana Nicolesco. Pe vremea aia eu făceam pianul cu dânsa (în particular) şi ţin minte că la orele ei mă scotea tot timpul la tablă să le explic colegilor cum vine treaba cu notele pe portativ. Mă simţeam în al 9-lea cer când le vedeam moacele colegilor atunci când “pictam” notele pe tablă.
Profesorul de atelier, domnul Tudor, mi-a fost şi diriginte. Aveam clasa într-un atelier. Dar nu te gândi că era un atelier ca toate atelierele şcolare. Era un atelier magic. Noi la orele de atelier … colecţionam timbre filatelice.
Domnul profesor avea în atelier cred că mai bine de 10 dulapuri ticsite cu clasoare. Era un mare colecţionar. Ne-a dat la început la toţi timbre şi ne spunea poveşti despre fiecare-n parte. Colecţii cu sporturi de iarnă, fluturi, pictori români şi favoritele mele colecţia cu Zeppeline (care am luat-o cu aproape un clasor întreg de dubluri de la Costin). Să ne fi văzut pe toţi cu câtă pasiune adunam mai apoi bucăţelele alea de hârtie. Deja după un an eram colecţionari profesionişti. Eram atenţi la colţuri, penseta era nelipsită, purtam după noi clasorul ca pe o carte erudită şi spuneam cu pasiune povestea timbrelor noastre.
Atunci cred că am aflat ce înseamnă cuvântul “pasiune” şi tot atunci (din cauza timbrelor … desigur) m-am îndrăgostit pentru prima dată de o fată … o chema Raluca (şi îţi dai seama că era cea mai frumoasă fată din univers).
Doamna profesoară de muzică, domnul diriginte şi Raluca sunt îngerii mei de acum 13 ani. Cadoul meu pentru tine este o piesă super faină din 1995- The Goo Goo Dolls cu “Name”
Apropo … tu ce făceai acum 13 ani ?
