Vineri seară la o terasă “boemă” alături de câţiva prieteni foarte buni. Cafea, frappe, bere, fum mult de ţigară  … amintiri, bârfe şi discuţii relaxante până după miezul nopţii. La un moment dat vine o tipă şi începe printre mese o promoţie la ţigări. Îţi lua tipa pachetul început şi îţi dădea unul nou în loc plus un loz în plic (ceva de genul ăsta). Trece pe la masa noastră … se uită la pachetele de ţigări de pe masă … şi trece mai departe.
Unul din amicii mei, mai dintr-o bucată, o întrebă pe domnişoară “Nu te supăra dragă dar pe noi nu ne bagi în seamă … sau nu ai văzut ţigările!?”. Domnişoara foarte zâmbitoare explică: “Îmi pare rău dar dumneavoastră fumaţi Kent. Promoţia este la Pall Mall şi nu faceţi parte din target!” … şi pleacă mai departe.

Ok! nu am nimic de spus cu privinţă la dominşoara de mai sus pentru că ea şi-a făcut treaba. Eu am o mică problemă cu cel care a gândit promoţia asta. Nu era mai inteligent  să poţi schimba orice pachet indeferent de marcă şi să-i dai la schimb unul nou de Pall Mall? Adică era atins şi targetul tău direct creeând o experienţă foarte plăcută consumatorului acestui brand … dar puteai să atingi şi targetul  celor care nu sunt foarte dependeţi de un brand anume de ţigări (şi eventual să câştigi o parte din el).
Nu am cifre dar din experienţa celor din jurul meu şi a mea personală un fumător schimbă, nu foarte de des, dar schimbă de câteva ori brandul de ţigări. Deci … întrebare de 1000 de puncte: nu era mai bine ca această promoţie “Pall Mall” să nu fi fost aşa de targetată?