alexandru petraş

Acest articol a fost scris cu ocazia conferintei anuale Training 08, evenimentul de training general, de HR, vanzari si e-learning cel mai complex al anului.

De foarte mici suntem duşi la şcoală. Da? Bunnnn … acolo suntem învăţaţi definiţii, teorii, lecţii despre cum să faci un lucru şi cum să nu-l faci …. şcoala este într-o continuă alergare ca tu să nu greşeşti, ca tot ce trebuie să înveţi să fie perfect schematizat, perfect aranjat, ca elevul să iasă o piesă perfectă. Toate bune şi frumoase până când se cade în extreme (şi de obicei aşa se întâmplă).

Să dau un exemplu aiurea ca să înţelegi “extrema” - dacă la teorie spune că “un bondar zboară de la stânga la dreapta” atunci conform teorii totul se opreşte aici.  Ştiuuuuu şi eu că de obicei definiţiile sunt înlocuite de altele noi, teoriile sunt combătute, Pământul se mişcă deşii după unii el nu ar trebuii să se  mişte … ştiu toate astea dar majoritatea dintre noi nu avem curajul să combatem cea ce învăţăm la şcoală şi în viaţă. Nimic nu mai există dincolo de teorie … iar dacă un copil spune “doamnaaaa, dar dacă bondarul poate zbura şi de sus în jos?” … ei bine atunci ce facem? De obicei ne uităm cruciş la el .. “pe asta de unde a mai scos-o” … ori îl contrazicem cu argumente solide  … ori îl pocnim şi cu asta basta.

Apropo … ai observat că aceia după care azi învăţăm sau pe care  îi admirăm sunt de regulă fix acei oameni care nu au făcut totul ca la carte?

Multă lume a crezut că anul acesta voi alege masteratul de marketing … chiar şi eu am crezut multă vreme că după management voi alege marketingul … pentru o lărgire a spectrului.

Prin primăvara anului acesta am făcut eu o mică cercetare (internă&externă) şi mi-am dat seama că aş fi fost un foarte prost marketer. Şi pentru că detest să fac  un lucru de mântuială, a  trebuit să găsesc un master  mai pe gustul meu. Alegerea trebuia să fie un mix dintre “ce-mi place” şi “ce ştiu  să fac” + o doză de pragmatism. Rezultaul a venit foarte repede  - HR (Resurse Umane).

Aşa că de luni voi începe masteratul de “Management al Resurselor Umane”. Timp de 2 ani voi încerca să învăţ metode de recrutare, metode de motivare, psihologie  organizaţională, comunicare internă, CSR … plus ceva drept al muncii (că trebuie să fim pregătiţi 100%). Eu nu spun că lucrurile astea  le voi învăţa pe toate la şcoală … nu, nu, nu, … nu mai sunt chiar aşa de naiv.

Oricum, ca să ajung un bun manager de resuse umane, am nevoie de ajutorul tău! Ce zici? Mă ajuţi?

Atenţie: post pragmatic!

Mă întrebă foarte multă lume (şi nu înţeleg de ce pe tocmai pe mine):  “de ce să mai dau frate la facultate … uite câtă lume face azi o facultate şi e ratată!” sau “de ce să mai dau frate la masterat … după 3 ani  de facultate nu crezi că mi-a ajuns şi mie … şi oricum nu ştiu nici cu facultatea asta ce mare sfârâială am să fac !” … şi pe bună dreptate … la ce folos să te mai agiţi dacă nu eşti în stare să-ţi găseşti singur o amârâtă de motivaţie.

Şi totuşi pentru cei pragmatici din fire … pentru cei foarte pragmatici am un răspuns: Trebuie să dai la facultate sau la master (şi să le termini desigur) pentru a putea trece  de primul minut de discuţie cu viitorul tău angajator!
Ştiu că este foarte cinic  dar din experienţă îţi spun că  de cele mai multe ori aşa stau lucrurile. Angajatorul român are nevoie de două lucruri mari şi late:

1. să şti să faci ceva concret, să fi bun la ceva sau să ai o pasiune pe care el să o poată exploata cât mai curând posibil;
2. să ai o diplomă pentru a putea fi acoperit din punct de vedere legal şi moral;

Aşa că dacă în ultimă instanţă nu eşti în stare să-ţi găseşti o motivaţie personală îndeajuns de bună poţi să o foloseşti pe cea mai pragmatică … “Vrei un job mai bun, o muncă mai placută, mai mulţi bani în cont, maşină de serviciu?” trebuie să faci ceva să treci măcar de primul minut al interviului … nu crezi?

Tinerii sunt cei care au cel mai mare avant in a schimba lucrurile. Flower power! De ce vor sa le schimbe? Pentru ca nu le inteleg. Atunci cand nu intelegi cu adevarat un lucru te apuci si-l schimbi, pentru a-l aduce la nivelul tau de cunoastere. Procesul de schimbare esueaza de fiecare data, dar (daca esti suficient de inteligent) castigi ceva: inveti de ce lucrurile sunt asa cum sunt, de ce e bine sa le intelegi sau macar sa le accepti (si sa nu incerci sa le schimbi). - Dragos Manac

Am auzit 1000 de manageri pana acum care justificau salariile mici date angajatilor prin urmatoarea replica : “ce sa fac omule daca astia stau toata ziua si nu produc nimic … de unde sa le dau bani? spune-mi si mie … de unde?”… si daca nu esti uns cu toate alifiile chiar esti tentat sa-i crezi.
Iata si raspunsul lui George Butunoiu, din dailybusiness.ro , care vine perfect in ajutorul meu:

“GB: Productivitatea nu este treaba angajatului, ci a managerului. Daca angajatul are posibilitatea sa munceasca putin si prost, o face instantaneu. Este treaba managerului sa se asigure ca muncitorul face mult mai mult decat il costa pe el ca proprietar de firma. Daca nu stie sau nu poate sa o faca, atunci trebuie sa renunte la afacere, sa se orienteze spre altceva. Oamenii de afaceri din alte tari se gandesc ani de zile inainte de a demara un proiect de afaceri si isi fac foarte multe calcule inainte de a face pasul.”

Parerea ta care este? Productivitatea depinde de angajat sau de angajator?